Versuri din folclor

   Am 32 de ani. Nici prea mult, nici prea putin. Pot sa ma mandresc ca am prins 2 milenii diferite, de la telefonul din oficiul postal pana la Iphone, de la "tzastul" de la tara pana la toasterul de 300 de lei care nu inteleg de ce costa atat ca face acelasi lucru ca unul de 40. Dar asta e alta poveste. Ma aflu printre norocosii care au luat parte la explozia tehnologica, practic momentul cand omul s-a dat jos din copac a doua oara. Daca stau sa ma gandesc, in 2011 scriam scrisori pe care le puneam la posta iar azi pot sa trimit un mesaj video de 15-20 de secunde care sa mai scuteasca din timp dar si sa sting dorul celor aflati la departare. 

  Totul s-a miscat atat de rapid incat, desi am luat parte la ultimele revolutii tehnologice, parca imi e greu uneori sa tin pasul cu lucrurile care se tot schimba incat nu reusesti bine sa te adaptezi la o idee ca apare alta noua. "Fie ca vrei sau ca nu vrei, lumea se misca incontinuu / Fie ca vrei sau ca nu vrei, trebuie sa tii ritmul". Asa suna o piesa draga mie si cu ea am crescut si am bagat la cap ideea ca cine nu tine pasul, moare. Metaforic vorbesc, desigur. 

  Ma uit la generatiile de dupa mine. Sunt mai rapizi, mai evoluati, mai dornici de cunoastere dar parca in acelasi timp naivi si pierduti goana asta dupa dupa nou. Cred ca au lumea la picioare...poate ca asa credeam si noi cand eram in locul lor. Eram rebeli, primii dupa Revolutie care au intrebat "De ce?" si nu au luat corectie si nu am fost "parati" pentru asta. La umbra comunismului care inca nu iesise din tara, inca mai sunt urme adanci si acum, am luat pas cu pas viata si din greselile parintilor si bunicilor, ne-am creat un drum in viata, un statut, ne-am luat job si unii chiar familii noi. 

   Generatiile de dupa, la fel ca si tehnologia, au evoluat mult prea rapid fata de cum am facut-o noi iar la cat de rapid se misca, cu tot cu riscurile pe care si le asuma si cu tupeul afarent, parca nu fac fata nici ei miscarii tehnologice, pierzand insemnatatea evolutiei dar si scopul ei in general. Practic, sunt spalati pe creier, sa fiu direct. Ce-i drept, vinovati suntem noi, cei de dinaintea lor. Noi i-am lasat, noi i-am adus in stadiul asta si parca uneori ai crede ca ne si place asta. 

  Nu sunt multumit unde ne indreptam, asta incerc sa zic. Cu toate ca potentialul celor de dupa noi, este nemarginit si mult mai mare, fara a purta pete ale metehnelor trecutului, am impresia uneori ca ne indobitocim sub falsa impresie a cunoasterii. Stim si credem doar ce ni se spune, fara a mai cerceta. Obicei istoric, de altfel. Folosim internetul pentru scopuri mult prea ieftine si fara insemnatate, nu mai zic de perspectiva. Asa parca ne crestem urmasii si cam asta pare ca le lasam mostenire. 

  Generatia de azi, caci eu sunt cea de "ieri", a uitat respectul. Bine, nu e am stiut noi sa il cerem sau inpunem. Se crede mult superioara prin lucrurile pe care le poseda dar uita ca noi suntem cei care le-am facut aceste lucruri cadou. Aflandu-se in prag de a scoate capul in societate, cer mai mult decat ofera sau decat ar lasa impresia ca pot oferi. Elitele sunt mult mai rarefiate si mai tacute, uitate de noi toti. In lipsa unei aprecieri cum se cuvine, se retrag in lumi ce noi nu le putem digera din lipsa de materie cenusie necesara si asa stergem pagini importante din "carti" ale cunoasterii ce nimeni nu vrea sa le mai deschida. 

   Nu vreau sa trag prea mult de acest articol caci subiecte si exemple sunt destule dar observand in timp scurt o prapastie atat de mare intre doua generatii alaturate, nu cumva ne punem intrebarea, oare nu noi suntem de vina? Oare nu noi am asternut patul de asa natura incat ei acum dorm in ceea ce noi i-am invelit? E ciudat. Trag un semnal de alarma pentru a nu ne veni randul a ne intreba, cu ce am gresit. 

  Generatiile sunt si vor fi tot mai diferite. Cred ca asta e un lucru normal. Insa important e ce lasam in urma, cum ne pregatim urmasii de vremuri noi dar si relatiile pe care le stabilim cu ei si modul cum le intretinem dupa.