"Este bine sa ne amintim ca exista cinci motive pentru a bea vin: sosirea unui prieten, setea actuala sau viitoare, excelenta vinului sau din oricare alt motiv". Asta spune un proverb latin iar noi, Asociatia Bloggerilor Olteni, tinem sa onoram proverbul dar si sa adunam cat mai multe motive din cele enumerate mai sus. Fie ca vorbim de sete, de intalnirea cu vechi si noi prieteni sau pur si simplu fara motiv, avem ocazia, la 12Doispesa degustam cele mai bune vinuri in compania celor mai deschisi si vorbareti oameni, a celor mai bogati si de succes prieteni dar mai ales, a celor mai fericiti, caci asa ne face un vin sa ne simtim odata ce bem un pahar bun. 

   Ce tine de loc, 12Doispe este genul de local care iese in evidenta dar care tine inauntru o atmosfera discreta, privata de galagia cotidiana si cu un aer cald si primitor. In vizita anterioara am fost placut surprins de atmosfera dar si de caldura cu care am fost primiti. Mancarea a fost nemaipomenita, bolul de legume despre care am povestit a venit ca o manusa de catifea pentru "mana" de vinuri degustate atunci. 

  Crama care ne-a fost de data aceasta alaturi, se numeste Divus Winery, o crama fondata in 2017 si lansata oficial pe piata in 2020. Aceasta este plasata in satul Vorniceni, la distanta de 35 de km de Chisinau. Proiectul a fost ridicat pe structura unui fost "vinpunkt" sovietic, adica un puct de colectare si prelucrare primara a strugurilor. Un atuu al locului il reprezinta galeriile subterane cu vechime de peste 60 de ani care ofera un microclimat ideal, cu temperatura constanta si capacitate de stocare de circa 120 de baricuri. Numele face trimitere la o legenda locala a zeului Dionisos (Divus).

  Regiunea viticola face parte din regiunea cu Indicatie Geografica Protejata numita Codru, zona recunoscuta pentru aciditatea excelenta a vinurilor albe si potentialul aromatic. Ca si suprafata, se intinde pe 25 de ha ce are in portofoliu 19 soiuri de struguri. Factorul uman din spate poarta amprenta oenologului Vasile Bratu, membru al noului val de specialisti din Republica Moldova. 

 Gama de produse de la Divus Winery se imparte in doua mari directii: 

1. Gama Premium Divus: vinuri de autor complexe, adesea maturate in barrique.

2. Seria "Domeniile Vorniceni": cele care aduc un tribut originilor si traditiilor rurale. 

 


   Ca de obicei, Daniel Botea, Presedintele Asociatiei Bloggerilor Olteni, ne face prezentarile fiecarui vin in parte alaturi de braza care i se cuVINe. Atentia mea a fost captivata de una din "revelatii", cel putin pentru mine, anume vin cu hamei. Primul meu gand a fost de o imbinare bruta a vinului cu bere. Dar nu acesta este adevarul ci am sa mentionez mai departe cateva detalii despre vinul castigator pentru mine al serii. 

  Hop d'Or este un spumanto noutate din punct de vedere oenologic in Republica Moldova. Inovatia consta in faptul ca la baza avem o fuziune intre struguri si hamei. Cupajului de struguri, Chardonnay, Feteasca Regala si Riesling, i s-a adaugat o infuzie de hamei pentru a aduce o nota moderna si o usoara idee vegetala. Este obtinut prin metoda Charmat (procedeu de obtinere a vinurilor spumante in care a doua fermentare are loc in cisterne mari din otel inoxidabil, nu in sticle). Maturarea pe drojdii a presupus faptul ca spumantul a fost mentinut pe un strat fin de drojdii timp de 30 de zile la temperaturi controlate. 

  Din punct de vedere vizual, observam nuantele de galben-auriu, cu bule si efervescenta. Olfactiv, gasim o aroma care imbina fructe albe, note florare apartinand Fetestii si "idei" de citrice de la Riesling. Gustul este intens, post-gustul lung, revigorant iar placerea de a-l bea, necontenita :)

 Ca tot a venit insotit de o branza, avem alaturi si Aperifrais, o gama de specialitati frantuzesti de branza proaspata de vaca, cu o textura cremoasa, ce este portionata in bucatele mici decorate cu diverse ierburi aromatice sau legume uscate. Fiecare cutie contine 20 de bucatele de branza iar ca variante disponibile pe piata avem Aperifrais Provence unde accentul cade pe arome mediteraneene si ierburi din sudul Frantei si Aperifrais Cote d'Azur / Italia, o versiune proaspata orientata spre prospetimea legumelor de vara. Ca si mod de servire, bucatelele se ridica usor cu o scobitoare si se consuma ca atare pe biscuiti sarati, pe felii de bagheta sau se pot integra in salate. 

  Simt ca am fost prea "tehnic" in acest articol, atent mai mult la "cum se face" in loc de "cum sa te bucuri" de un asemenea vin, o inovatie a fratilor moldoveni dar si o placere a mea de a ma revedea cu curand cu un astfel de vin. Las poza de final, poza traditionala cu oameni frumosi, calzi, entuziasmati, mai ales dupa cateva pahare de Divus iar eu mereu las aceeasi zicala cu care v-am obisnuit la sfarsitul oricarui articol, 

NIHIL SINE VINO!