Versuri din folclor

   Azi e ultima zi de vacanta inainte sa inceapa oficial scoala si unele facultati. Zic asta pentru ca cei de la medicina deja sunt pedofilati mintal de la inceputul saptamanii. E o zi frumoasa de Duminica, in care eu in loc sa stau sa scriu la referatele pentru facultate, va scriu voua un articol nou cu o poezie veche. Dupa ce m-am trezit de dimineata, am verificat sa vad daca inca sunt pe aceasta planeta si toate organele sunt la locul lor(fapt dovedit de al meu MORNING GLORY). Mi-am adus aminte cat am baut aseara si din reflex m-am indreptat spre bucatarie sa imi fac vesnica si glorioasa mea cafea. Dupa ce am stat putin de vorba cu negresa din cana si m-am exorcizat de demoni pe WC, evident ca am deschis Facebook-ul sa vad cine ma mai iubeste, cat ma mai iubeste si mai ales UNDE. De ceva vreme, acest minunat site de spionaj legal, iti aduce aminte ce ai facut tu acum T ani, cu cine si unde. EXTRAORDINAR, cum spune maritul Persic. Azi veni randul meu sa imi aduca aminte FB-ul ce am facut eu acum unul, doi sau trei ani si mai ales ce am SCRIS. Cica acum un an am postat pe wall o poezie de care sincer nu prea imi mai aduc aminte. Initial eram ceva de genul "Asta e scrisa de mine?", "Ce am baut atunci?" sau mai bine zis cat?. In fine, ideea e ca acum un an eu am postat o poezie, care cred ca are legatura cu o persoana despre care am sa scriu in articolul urmator cred, ca sa fie continuitate, ca daca nu, nu e. Sincer, nu stiu de ce am scris-o si cum am scris-o, in ce conditii de temperatura, umiditate, timp am facut asta si mai ales de ce intamplarea face sa fie ceva din capul meu, propria mea imaginatie fara pic de fapt real ci doar urme de sentimente? Meh, prea multe intrebari. Totusi, am facut o scurta analiza a poeziei pe care vreau sa o impart cu voi si sa incerc sa imi dau seama ce era in capul meu atunci. Cred ca e vorba de unul din acele momente in care eram cuprins de sentimente frumoase pentru o fata care sta in alt oras, dar nu mai dau detalii pentru ca stric ideea articolului urmator. Vad ca eram aproape indragostit si era sa cad in partea aia, a blegimii masculine, in care sa iubesc de la distanta o fata si sa traiesc o dragoste imposibila. Cum eu am mai avut o relatie la distanta, am zis ca nu ma mai ard a doua oara desi tineam foarte mult la fraiera. Nu am avut curajul niciodata sa ii spun cu adevarat ce simt, ca sa nu ingreunez stuatia si asa de maro. Continuarea poeziei pare sa fie un filmulet din capul meu care nu a avut loc niciodata, dar pleaca de la o idee adevarata. Ciudat, e una din putinele poezii in care fictiunea intamplarilor exista ba chiar domina realitatea. Poate voi, cei care o sa cititi acest articol, veti intelege mai bine ca mine ce era in capul meu atunci sau ce simteam, ca aparent eu imi aduc aminte cu greu despre povestea acestei poezii. In timp ce voi veti citi, eu ma voi gandi la urmatorul articol si cum anume au luat nastere aceste versuri si cine are ceva de zis cu privire la ceea ce am scris, va rog sa nu ezitati sa imi spuneti. Defapt, ma apuc de teme.... Enjoy!




Tin prea mult la tine, nu vreau sa te ranesc
Si niciodata n-am avut curaj sa-ti spun ca te iubesc.
Ti-am dat drumul desi asta m-a ranit...
Nu era corect ca amandoi sa fi suferit.
Am lasat ultimele cuvinte pe un biletel, pe masa
Si tu l-ai aruncat, te prefaceai ca nu iti pasa.
Ma priveai cu groaza, ma alungai ca pe un strain
Eram ca doua firi opuse precum Abel si Cain.
Si cum o lacrima curgea usor pe-al tau obraz,
Eu ieseam incet pe usa, suparat, plin de necaz.
Paseam usor, pierdut, ma indreptam spre scari
Ma resemnasem de a mai fi cu tine, dupa atatea incercari.
Tipetele tale resunau isteric
Iar eu ma cufundam, ca un strain, in intuneric.
Tu parca ma strigai, eu parca nu te auzeam
Ca dintr-un vis urat, inca nu imi reveneam.
Si deodata ai fugit pe scari, sa ma prinzi din urma
Eu rapid m-am si intors, cand am zarit a ta umbra.
M-ai cuprins usor apoi m-ai sarutat cu brio
Dupa care ai plecat si mi-ai spus: "Adio..."