Sincer vorbind, niciodata nu mi-a placut un astfel de vin. Ce-i drept, nici nu am avut ocazia decat sa gust de la mine de la tara, facut de bunica. Dar cum la noi in familie cand un anume condiment sau o anume aroma se afla printre favorite, altceva nu mai simti in bautura sau mancare decat acel gust. Asa ca pentru mine pelinul a fost lasat pe lista de "asa nu". 

  Zilele trecute am luat parte la o degustare de vin. Din nou, ca sunt mare fan vin. Evenimentul, ca de fiecare data, este organizat de catre Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro. Ca si locatie, a fost tot CHouse Milano si sper sa ne acomodam o perioada destul de mare pe aici deoarece nu mi-am schimbat parerea de bine pe care mi-o formasem initial. Servirea este de calitate, pizza buna (si fara margini groase de aruncat), ai un separeu unde poti tine o degustare cum se cuvine sau pentru orice alt eveniment, ideea este ca ai putina intimitate. Ca si pozitionare nu este departe de centrul orasului iar cat despre aspectul vizual si curatenie, pai "e acolo", e de bine! 

  Revenind la vinul pelin, caci asta seara este vorba despre el, cei de la Vînju Mare au avut placerea sa ne arate, in special mie, ca vinul pelin nu este chiar asa cum credeam. Intial, am avut o mica reticenta in a participa la eveniment dar am zis ca e o buna ocazie de a incerca o alta sursa, mai profesionista si cine stie, poate m-am inselat eu initial. Deci am zis, de ce nu. 

  Vînju Mare Orevița este situata in judetul Mehedinti la paralela 44 - 45 lat. N cu plantatiile situate undeva la 280-350m altitudine cu orientare sudica. In trecut, zona era acoperita cu paduri de ulmi si nuci. Probabil din acest motiv si solurile sunt brun roscate de padure. Aici regimul de precipitatii este unul echilibrat datorita pozitionarii langa Dunare dar si langa paduri astfel ca resursele heliometrice sunt optime. 

  Plantatiile se intind astazi pe o suprafata de 133 ha organizate in 3 ferme: la Orevita (55ha), Bucura(50ha) si Nicolae Balcescu(28 ha) cu soiuri atat autohtone precum Feteasca Neagra si Tamaioasa Romaneasca dat si internationale ca Merlot, Syrah, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, etc.

  In seara cu pricina am avut ocazia de patru ori sa ma razgandesc in privinta parerii mele initiale cu urmatoarele vinuri asociate ca de obicei cu branzaturile ce li se cuvin si anume: 

  • Vin pelin alb demisec + Cascaval Sofia Delaco
  • Vin pelin rose demisec + Emmentaler Delaco
  • Vin pelin alb demidulce + Harvati Castello
  • Vin pelin rose demidulce + British Cheddar Delaco D'Exceptie
  Banuiam de cand am mirosit paharul proaspat turnat ca aveam sa ma insel grav si ca trebuia mai demult incercata si alta sursa decat cea rurala proprie. Asa ca am decis faptul ca un vin bun poate fi si un vin pelin alb demisec, caci de culoare ma mai dezic uneori dar de tarie, niciodata.

Dupa cum puteti vedea, arta!!! 

  Imi place mult vinul alb si demisec. In cazul de fata desi a fost prezent si gustul de pelin, acesta nu a fost apasator, era echilibrat, il simteai dar nu suficient cat sa ia fata gustului de vin. Ca si aciditate nu mi s-a parut foarte acid, cum spuneam, aici a fost vorba de echilibru iar in combinatie cu branza, au mers mana in mana. 

 Despre branza, aici duetul fiind format cu cascaval, pot sa spun ca este un tip de branza care isi are originea in in Sicilia desi unii ar spune ca defapt are apucaturi aromane. Cert este ca se prepara din lapte de vaca sau de oaie, casul maturat se fierbe (cam pe la 80 de grade) si se sareaza. Prin documentele tarii dateaza de undeva de pe la 1374, produs prin zonele montane ale tarii. Azi, la noi se prepara in functie de pasta si putem enumera aici cascavalul cu pasta moale, semitare si afumat. 

Asa arata cascavalul daca il rupeti. Se poate observa textura dur-cremoasa

   Acum s-a baut, pardon, s-a degustat, s-a mancat dar s-au si impartit premii. Cei de la Vînju Mare au premiat norocosii cu cate o sticla preferata. 





Si dupa ce toata lumea si-a primit premiul, am facut traditionala poza de "familie" si cu aceasta cale tin sa ii multumesc domnului Ion Mihăescu pentru poze iar mai multe momente surprinse prin obiectivul dumnealui puteti gasi aici.


  Pana data viitoare, nu uitati, NIHIL SINE VINO! 

    



    Ma stiu de mic copil un consumator de seminte. Fie ca au fost luate de pe camp, proaspete de la "mama" lor sau fie ca mai faceam cheta sa luam cateva pungi de la magazin, ele nu au lipsit niciodata din lista scurta a micilor "rontaieli" ale copilariei. 

   Azi, cand scriu aceste randuri, aproape nimic nu s-a schimbat, am pastrat predilectia pentru seminte negre fara sare si pentru ca incurajez consumul produselor "din propria curte" mereu aleg semintele Shampion mai ales cand e zi mare de meci (prietenii stiu de ce). 


Ce este Shampion?

  Pentru cine nu stie (inca), Shampion a luat nastere in 2008 ca o mica afacere din compania mama bulgareasca Bratia Pepech ltd., aici in Craiova, ca mai apoi sa se extinda usor-usor la nivel national ajungand astfel tovarasul de incredere al oricarui suporter infocat atat din fata televizorului si nu numai. Pornind de la o Dacia si un Tico, cu doar doua sortimente de seminte negre, cu sare si fara sare, ulterior s-a ajuns la un numar de 20 de angajati dar si 20 de produse, toate in egala masura la fel de atent preparate si savuroase. 

   Cheia succesului a fost in principala masura, zic eu, politica firmei de a tine legatura stransa cu clientii si de a satisface nevoile acestora astfel incat ei sa revina ulterior cu alti clienti noi. Pe locul doi, partea de markenting, caci fara el esti "mort". In 2017 Shampion a devenit partener de incredere al SCM U Craiova si ca tot ziceam ceva de suporteri aici, vedeti cum se imbina totul frumos? Un meci, o punga de seminte si de ce nu, o bere. 


Gusturi si beneficii

   Dintre cele cateva sortimente pe care am sa le enumar aici si anume semintele negre cu sare, fara sare, cele de dovleac, cu paprika, semintele pestrite dar si fara coaja, preferatele mele sunt semintele negre fara sare. Sunt putin certat cu sarea si picanteriile asa ca cele clasice au ramas pe prima treapta a preferintelor mele. Nu mai zic de proprietatile pe care semintele le au si beneficiile consumului lor pentru organism. Amintesc doar de vitamina E din semintele de dovleac, grasimile naturale sanatoase pentru organism si vreti sau nu sa credeti, ajuta si la intarirea sistemului imunitar.

  

   Acum ca mi-am expus punctul de vedere precum si cateva curiozitati, sper ca v-am convins de beneficiile consumului macar ocazional de seminte dar si de alegerea acestora din "curtea proprie", asa cum am precizat mai sus si anume semintele Shampion. 

P.S. Cred ca deschid acum o punga!!!

 


      Iata ca ma reintalnesc cu domeniul Averesti tot in cadrul unui eveniment organizat de catre Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro dar de data aceasta la C House Milano, locatie pe care nu am mai vizitat-o cred eu de ceva timp dar la care ma intorc mereu cu drag. Zic asta pentru ca am fost impresionat de pizza servita aici dar si de aspectul si organizarea locatiei. Va recomand cu drag la orice eveniment sa vizitati locatia, fie ca aveti o zi de nastere sau fie ca vreti, ca baietii, doar sa vedeti meciul.

   Revenind la vinurile noastre cele de toate zilele, cei de la Averesti nu ezita din nou sa ma impresioneze prin calitatea si consistenta vinurilor lor. Pentru cine este curios, povestea lor a inceput in sec. XIX pe vremea cand Stefan Negruzzi a pus bazele unei plantatii de 30 de ha. de vita de vie romaneasca si franceza. Ulterior s-a construit pivnita cramei cu un culoar de 150 de metri cu 5 arcade si 10 hrube secundare.

  Ca o curiozitate mica, Rene Faure, primul vinificator al cramei, a plantat soiuri frantuzesti precum Cabernet Sauvignon si Aligote pe care le-a imbinat cu Zghihara de Husi, Feteasca Regala si Alba, soiuri romanesti si totodata el a introdus pentru prima data in Romania sistemul de irigatii prin tevi, bazat pe forta gravitatiei, remarcabil pentru o tara fara curent electric.

  150 de ani mai tarziu, cei de la Averesti ne-au indulcit simturile cu cateva perechi vin-branza dupa cum urmeaza: 

1. Nativus Rose Merlot sec + Camembert Ile de France

2. Herb Busuioaca de Bohotin sec + Aperifrais Ile de France, Provence si Cote D'Azur

3. Herb Tamaioasa Romaneasca si Sauvignon Blanc demisec + Cheddar DeSenvis Delaco

4, Nativus Feteasca Neagra + Cascaval Sofia Delaco

5. Regal Cabernet Sauvignon + Gorgonzola Delaco D'Exceptie

   Probabil ca cei care ma cunosc sau au mai citit articolele mele dedicate degustarilor stiu despre afinitatea mea pentru vinurile albe care nu s-a schimbat nici dupa atatia ani desi au intervenit cat de cat si alte... "idei". 

  Dar castigatoarea serii pentru mine a fost combinatia de... 



  Ati ghicit! Tamaioasa Romaneasca si Sauvignon Blanc nu m-a dezamagit nici acum si mereu o savurez ca pe apa de izvor de la tara de cand eram copil. Fiind un vin demisec, nici tare dar nici un vin usor, consider ca satisface orice pofta, la o cina cu carne alba sau pur si simplu la o discutie amicala cu un prieten. Ca si aciditate nu este foarte sus deci nu supara papilele sensibile. Imi place foarte mult culoarea, nu stiu de ce ma duce cu gandul la cea a unui ceai dar cert este ca fac bine amandoua servite responsabil. 

   Branza pe care o vedeti insotind grandios sticlele de Tamaioasa, este o branza Cheddar, o branza produsa din lapte de vaca si provine din satul Cheddar din Somerset, S-V Angliei, Acolo, in defileul Cheddar de la marginea satului, se afla o serie de pesteri care asigurau atunci umiditatea ideala si temperatura constanta pentru maturarea branzei. Ea este o branza naturala,  relativ tare si uneori are un gust mai ascutit. Personal imi plac branzeturile tari, simt ca in combinatie cu un vin, ca in cazul de fata Tamaioasa, ti se topeste in gura. 
  
  Eu sper din tot sufletul ca v-am convins asupra alegerii unui vin bun precum cel povestit mai sus si nu uitati sa il "asortati" cu branza potrivita. Noi, la final de program, am facut ca de obicei celebra poza de grup si pe aceasta cale ii multumesc domnului Ion Mihaescu pentru o serie de fotografii profesioniste.


  Cu drag va salut si va doresc sa "degustati" o zi minunata! 


 


  Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc ca ziua mea va incepe devreme, dis de dimineata, cap de afis pe meniul micului dejun se afla cafeaua. Ca e scurta, lunga, cu lapte sau fara, etc., nu concep sa incep o zi fara macar o mica gura de cafea. Cred ca se afla cumva in genetica omului modern, printre nevoile esentiale, mai nou si nevoia de cafea.

  Bine, acum ca orice bautura, cafeaua are particularitatile ei, proprietatile ei si mai ales metode diverse de preparare. "Ce inseamna pentru voi o cafea buna?" Aceasta a fost intrebarea cu care a debutat mica noastra degustare de cafea de la libraria Elena Farago din Craiova, intalnire la care am fost invitat de un bun om si coleg de bloggering, domnul Cristi Nedelcu. Raspunsurile la intrebarea de mai sus cu siguranta variaza in functie de personalitatea fiecarui om, cum de altfel cafeaua o vad ca pe o bautura cu personalitate. 

   Acum, banuiesc ca fiecare are acasa un ibric, fie el cat de mic si macar cateva zeci daca nu sute de grame de cafea, fie boabe, fie macinata. Ca fierbi repede apa cu cafeaua deja in ea, ca o pui la final, ca pastrezi pentru tine caimacu, fiecare a facut macar odata propria cafea. 

  Dar oare o cafea de specialitate ati avut ocazia sa degustati sau ati avut curiozitatea sa aflati mai mult dincolo de produsul finit din ceasca voastra matinala? Ei bine, domnul Gigi Corneanu, sales manager Muse Coffe ne-a facut o scurta introducere dupa care domnul Ovidiu Sodolea, manager Muse Coffe, a tinut o prezentare frumoasa despre cafeaua de specialitate si prin urmare vreau sa pasez mai departe cateva din cunostintele cu care am ramas la finalul degustarii.

  

  Nu am prins cel mai bun loc dar am avut urechile pe faza. 

   Firma Muse Coffe a fost infiintata in 2017 si se ocupa cu prajirea cafelei si vanzarea ei online. Asa ca daca vreti sa va faceti o idee despre o cafea buna si corecta, recomand cu drag. 

  In primul rand, cafeaua este o bautura obtinuta din boabe prajite si macinate de cafea. Insa ce nu cred ca stiati cu totii, eu unul nu, boabele de cafea sunt defapt semintele fructelor arborelui de cafea, cu doua mari specii de baza: Arabica si Robusta. Arabica creste mai sus fata de Robusta, 2200 pana la 2500m, Robusta care creste undeva la 900m si Arabica are un gust mai complex, este delicata si contine arome fructate dar are si o doza de aciditate. Cand vreti sa luati cafea, stiti acum spre ce sa va indreptati.

  Poate va intrebati cum facem diferenta intre Arabica si Robusta. Pai uitandu-ne la un bob sectionat, vom oberva faptul ca Arabica are o forma de S in sectiune la mijloc, in timp ce Robosta tinde spre o linie dreapta. Majoritatea ne permitem o cafea Robusta, fiind mai ieftina si avand o productivitate mai mare dar de asemenea are si mai multa cofeina si cred ca am spus tot cu asta! 

  Stiati cum se numeste coaja fructului arborelui de cafea? Cascara se numeste si se pot face diverse bauturi din ea, inclusiv ceai daca nu ma insel.

O mana de boabe pentru un mare deliciu


 
Dupa macinare aproape gata de degustare

  In mod normal urmeaza sa pui apa si gata, nu? Tineti minte aici faptul ca foarte mult conteaza apa in care faci cafeaua, nu mai zic faptul ca si prajirea in sine face sa difere cafeaua din punct de vedere al aciditatii. Ca si apa potrivita, se recomanda apa din retea filtrata. Apa de izvor, de exemplu, da un alt gust datorita a ceea ce contine, a mineralelor din ea.

  Sa nu uitam aici, totusi, de drumul pe care cafeaua il face pana in ceasca noastra cea de toate zilele. 
De la ferma de cafea ea este culeasa si procesata. Urmeaza ambalarea in saci si transportul apoi prajirea, macinarea si ca ultim pas, prepararea. Vorbind aici de o cafea de specialitate, intelegem o cafea de o calitate inalta, calitate la care se contribuie pe tot parcursul pasilor de mai sus in drumul ei catre noi si presupune indeplinirea catorva criterii de selectie a boabelor, de evaluare vizuala, de degustare si de un punctaj obtinut ca evaluare a mai multor atribute precum aciditate, aroma, gust, corp, etc.

Totul era pregatit dupa scurta lectie predata



  Mai sus urma procesul de "cupping" unde micii cunoscatori, adica noi acum, am evaluat si acordat note cafelei degustate si am dezbatut opinii si pareri intre timp. 

Si cam asa se vede la final


O poza de grup la final, toti cu ochii si zambete imbibate in cafea 

  Pot spune ca am degustat cu drag cafeaua dar si momentul, fiind o premiera pentru mine sa merg la o degustare de genu, obisnuit doar cu cele bahice dar acum am mai multe cunostinte cu care ma pot lauda si cu siguranta urmatoarele mele cafele vor fi altfel. 

  Pana la noi evenimente, pace si prietenie! 







 


   Nu doar sezonul de toamna este cel care a inceput ca din tun ci si cel al degustarilor de "minuni" dionisiace, al Sâmburestilor de data asta, eveniment sponsorizat de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro. Locatia este una cunoscuta, cumva devine aceeasi si anume Ribs House din minunata noastra Craiova.

  Ribs House este un loc prietenos, are tot ce ii trebuie fie sa te racoreasca intr-o seara de vara torida, fie sa iti incalzeasca pana si sufletul cu mancarea lor calda si atent preparata. Recomand cu incredere, mai ales tin sa dau 5 stele pentru personal deoarece mereu am fost tratat cu profesionalism.

  Punct ochit, punct lovit, am dat atacul serii cu urmatoarele combinatii de vinuri si branzeturi:

1. Sauvignon Blanc + Camembert Ile de France

2.Chardonnay + Harvati

3. Rose + Cascaval Sofia

4. Feteasca Neagra + Emmentaler Delaco

5. Merlot + Grana Padano Delaco D'Exceptie

  Stiti cum e cu vinu la mine? Am observat asta cu anii si cu degustarile, ca odata ales un vin ca si preferat, parca te insori cu el. Nu ma dezic probabil niciodata de Sauvignon Blanc, numai bun de servit la temperatura de 7-9 grade si care prin parfumul lui de livada cu note citrice, ma face sa plec cu sticle acasa. Ca si gust as zice ca are aroma de gutuie si ma duce cu gandul la tinuturile italice, nu stiu de ce. Culoarea este de galben pai, cumva estivala dupa aprecierea mea. 


  Ma uiti si acum la poza iar cu ocazia asta ii multumesc din nou lui Daniel pentru poze si simt ca in continuare am facut alegerea buna si ca merita sa mergi pe mana acestei combinatii.

  Despre domeniul Sâmburesti pot sa spun ca numele are legatura cu dealul Samburul din zona Olteniei noastre dragi, satul datand de prin sec. al XVI-lea, apartinand familiei Rudeanu. Aici solul este numai bun pentru vie, prin bogatia mineralelor dar si a bolovanilor cu textura luto-nisipoasa care tin caldura si o emana noaptea astfel ca strugurele poate sa isi coaca zaharu. 

   Branza lui, Camembert este o branza franceza cu pasta moale si crusta de mucegai avand forma rotunda, de culoare alba si care se prepara din lapte de vaca. Este considerata ca fiind simbolul patrimoniului gastronimic si stereotip al Frantei ca si celebra bagheta a lor de paine.

   Ca si metoda de fabricatie, in general, se prepara astfel: laptele este coagulat prin adaugarea unui cheag. Laptele crud este folosit numai pentru camembert-ul din Normandia dar ceilalti producatori pot utiliza lapte microfiltrat, tratat termic sau pasteurizat. Laptele inchegat este taiat, pus in forme si scurs. Ciuperca este aplicata prin pulverizare. Mucegaiul acesta este motivul pentru care vedem acea crusta alba caracteristica a camembertu-ului. Branza sta la maturat intre 4 si 12 saptamani.



  Am ras(nu prea se vede aici dar va rog sa ma credeti), am glumit, am mancat si dupa ce am ciocnit pahare pana tarziu, am trecut la extragerile traditionale. 



  Bineinteles ca iar nu am avut noroc dar sper ca la urmatoarele sa fiu inspirat iar mana mea sa fie aurita precum papilele mele nesatule. 



  La final, desigur, poza de grup cu one big happy drinking family :D

  Sa auzim de bine iar ca mic spoiler in urmatorul articol voi vorbi tot din perspectiva degustatorului doar ca schimbam putin registrul si... o sa vedeti. Toate cele bune! HAC! 


 


   Alta zi de Joi, alta degustare, tot organizata de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro, la care aproape ca am strigat "prezent!!!" cand am citit mesajul ce prefata evenimentul. 

  De data asta locatia a fost cu totul si cu totul noua pentru mine si anume Trattoria Il Calcio Craiova, loc de care nu pot spune ca am auzit decat recent dar care m-a impresionat prin arhitectura, atmosfera joviala precum si mancarea delicioasa. Meniul este unul variat si desi am optat doar pentru o simpla salata, nu regret nimic, tinand cont ca vara este sezonul mancarurilor usoare si cat mai putin preparate. 


  Trecand la artileria degustativa, cei de la Radacini Wines, caci i-am mai chemat odata, au pus la dispozitia degustatorilor din noi, urmatoarele: 

  • Spumant Roze Metier metoda traditionala + Camembert Ile de France

  • Radacini Merlot Rose + British Cheddar Delaco D'Exceptie

  • Fiori Viorica alb + Emmentaler Delaco

  • Vintage Cabernet Sauvignon + Grana Padano Delaco D'Exceptie

  • Spumant Rose Dulce + Gorgonzola Delaco D'Exceptie 

   Acum, inainte de a intra in cateva detalii legate de asocierile relatate, vreau sa multumesc celor de la Radacini Wines pentru faptul ca au acceptat din nou sa ne delecteze cu alte specialitati basarabene, da, vinurile sunt de la fratii de peste Prut. Pentru cine nu stie inca, istoria lor este relativ una scurta, de 11 ani dar pe care nu pun pret ci mai degraba pe gustul expresiv al oricarei sticle de vin savurata cu placere. Gama de produse ce cuprinde spumante, vinuri albe, rosii, maturare, cupaje, etc., unele fiind premiate chiar la Bruxelles cu medalia de aur. 

  Revenind la asocieri de vin-branzeturi, care dintre ele credeti ca mi-au furat papilele gustative? Desigur, Spumant Rose alaturi de Camembert. De ce Metier? Nu pentru culoare cat pentru aroma de fructe de padure sau citrice, putin din fiecare. Aciditatea este una medie, zic eu, iar corpolenta echilibrata. Se paote servi ca aperitiv sau cu preparate marine. Ca si soi este produs din Pinot Gris, Sauvignon Blanc, se serveste optim la 4-6 grade Celsius si are o concentratie de 12,5%. Cheers!!!

  Despre branza, dupa cum v-am mai povestit, Camembert este o branza franceza cu pasta moale si crusta de mucegai, cu forma rotunda, de culoare alba si este preparata din lapte de vaca. Este considerat un simbol al patrimoniului gastronomic si stereotip al Frantei, precum si celebra bagheta de paine.


   Ca si metoda de fabricatie, in general, se prepara astfel: laptele este coagulat prin adaugarea unui cheag. Laptele crud este folosit numai pentru camembert-ul din Normandia dar ceilalti producatori pot utiliza lapte microfiltrat, tratat termic sau pasteurizat. Laptele inchegat este taiat, pus in forme si scurs. Ciuperca este aplicata prin pulverizare. Mucegaiul acesta este motivul pentru care vedem acea crusta alba caracteristica a camembertu-ului. Branza sta la maturat intre 4 si 12 saptamani.


   O imagine rara cu mine contempland asupra licorii bahice sperand sa gasesc raspunsuri la sfarsit de pahar si inceput de altul. 

    Pahar dupa pahar, orele treceau si a trebuit sa incheiem glorios seara cu o poza de grup si multe amintiri frumoase. Sper sa aveti ocazia sa degustati vinurile de la Radacini si de ce nu o excursie la crama lor. Va las cu clasicul "Nihil sine vino" si ne mai "citim" in articolele viitoare! 




    IT. Cu totii am auzit de acest domeniu si asta de cele mai multe ori cand vine vorba de salarii, conditii de munca dar si perspectiva. Cu toate ca avem multe firme de renume la nivel national dar si international, aceasta industrie este intr-o continua crestere si dezvoltare incat cererea de forta de munca nu este satisfacuta aproape niciodata.

   De cele mai multe ori, ca si studii, ai nevoie de o facultate in domeniu precum Automatica, Electrotehnica, Matematica-Informatica, etc. Insa nu este neaparat obligatoriu. Mereu ai ocazia sa te reprofilezi, sa incepi o facultate tehnica fie ca ai terminat o alta sau esti la inceput de drum. Ori daca nu ai timpul necesar sau remuneratia necesara sa platesti anii de studii, exista si variante alternative prin care poti, de exemplu, sa intrii in lumea IT-ului prin deschizatori de oportunitati precum Scoala Informala de IT.

   Scoala Informala de IT este o platforma de educatie non-formala si de reconversie profesionala din Romania, cu alte cuvinte daca ai terminat teologia si simti ca totusi nu asta este "chemarea ta", poti oricand sa devii programator si sa lucrezi cu calculatoarele "cele de toate zilele".

  Am participat zilele trecute la Community Day Craiova, unde absolventi ai Scolii Informale de IT precum si mentori sau firme de IT din Craiova ne-au prezentat oportunitatile unei cariere in IT si am dezbatut cum se face un CV, structura unui interviu, posibilitatile de dezvoltare intr-o companie, etc. 


    Ca si reprezentati ai firmelor de IT am avut pe: 

-Marian Vaduva, Delivery Manager – Nagarro,

-Catalin Mircu, Head of Testing – Endava,

-Teodora Socoteanu, HUB Manager – eMAG

-Ana Maria Vasilescu, Center Manager – Quest Global,

-Ana Maria Petrovie, IT Reqruitment Specialist  – Cognizant Softvision Romania,

-Dan Luta, HR Manager – Operative,

-Madalina Toader, HR Specialist – HELLA.

 

  M-am bucurat sa vad multe fete cunoscute, eu la randul meu terminand o facultate in domeniu dar si fosti colegi din scurta mea aventura in domeniul IT de pana acum. Pe aceasta cale, ii multumesc Claudiei Cercel, fost team lider al meu pe vremea cand lucram la Sintec Media actual Operative pentru indrumare si pentru ca si-a batut capul cu mine in acele vremuri de ucenicie ale mele. De asemenea a fost si ea la eveniment din partea Operative si am un respect deosebit pentru ea si companie. 


  Discutiile au fost libere, lejere si toate intrebarile au fost acoperite de reprezentatii firmelor de IT care ne asteapta cu mare drag sa depunem un CV atunci cand ne simtim pregatiti de o noua aventura in domeniu calculatoarelor. Oricine poate sustine cursurile Scolii Informale de IT si daca esti curios, ai mai sus un link unde poti arunca un ochi. 

  In incheiere vreau sa va ofer un sfat. Viitorul este bazat pe tehnologie si inovatie asa ca mereu sa fiti in pas cu ele. 

   Spor intr-ale calculatoarelor! 

01010110 01100001 00100000 01110011 01100001 01101100 01110101 01110100 00100000 00100001