Versuri din folclor

 

 

    Am 33 de ani dar imi aduc bine aminte, acum 20 de ani, cand filmul Moartea domnului Lazarescu era pe  ecrane, ca facuse mare "galagie" in lumea cinematografica. Eu, totusi mic, intelesesem doar ca un domn Lazarescu murise si facusera un film despre asta. Ma gandeam ca oamenii mor zilnic dar nu se face mare valvataie, mai ales un film.

   Ani mai tarziu, peste 20 mai exact, am avut ocazia sa asist la o re-lansare a filmului si pentru ca oarecum mi s-au activat cateva amintiri din copilarie despre pelicula, am zis de ce nu.   Filmul, in regia lui Cristi Puiu si Razvan Radulescu, este pentru mine o capodopera ilustrativa a anilor 2000 ai Romaniei, de dinaintea intrarii in UE, cu un amestec de ramasite din era comunista dar si note de modernism. Pot sa spun, inainte de a fi acuzat, de faptul ca sunt subiectiv vis a vis de destul de multe aspecte ale filmului deoarece a reusit sa ma marcheze cumva din punct de vedere emotional, regret ca nu am cautat filmul mai demult sa il vizionez dar nici nu regret ca am ajuns la Inspire Craiova ca sa il vad. 

  Pelicula, din punctul meu de vedere, aduce in prim plan mai multe aspecte, pornind de la vulnerabilitatea cauzata de varsta inaintata, patima alcoolului pricinuita de singuratate, sistemul medical defectuos dar si lipsa de empatie pe alocuri pusa in antiteza cu excesul de empatie in alte circumstante. 

  In expozitiune, ni se aduce in prim plan o seara destul de inaintata a Bucurestiului, unde, intr-un apartament saracacios si aflat in stare dezolanta din punct de vedere al curateniei, domnului Lazarescu Dante Remus, un pensionar de 63 de ani neimpliniti, i se face rau si suna la salvare acuzant dureri de cap si vome inca din dimineata zilei. Dupa un al doilea telefon la salvare, in care protagonistul tine sa adauge un anume detaliu, faptul ca acesta fusese operat de ulcer, acesta merge vis a vis la vecini pentru a cere Distonicalm, in urma intarzierii salvarii. 

  Mihaela si Sandu Sterian, interpretati de Dana Dogaru si Doru Ana (decedat in oct. 2022 ), sunt receptivi la cererea de ajutor a domnului Lazarescu dar in acelasi timp il si dojenesc pentru consumul excesiv de alcool. Il ofera doua pastile si in urma altor vome dar si a unui incident de a cadea in baie, domul Lazarescu este plimbat mai apoi cu ambulanta, care soseste intre timp, de la un spital la altul pe motiv ca nu ar mai fi loc pentru tratarea dumnealui in urma unui accident survenit pe Drumul National, soldat cu multe victime. 

  Mirela Cioaba care o interpreteaza pe Marioara, asistenta de pe ambulanta, ajunge sa empatizeze cu domnul Lazarescu atat de mult incat nu mai reuseste sa respecte ierarhia in medicina si supara cateva cadre medicale cu parerile si insistentele sale vis a vis de tratamente si grija pentru domnul Lazarescu. Pe motiv ca acesta doar a consumat mai mult decat trebuia, este initial tratat prin impresii gresite, spun eu, insa pe motiv ce starea personajului nostru se inrautatea, se descopera defapt ca domnul Lazarescu sufera de afectiuni grave si ca necesita operat de urgenta. Sora acestuia, Eva, urma sa ajunga a doua zi in Bucuresti insa "apartinatorii" domnului Lazarescu in noaptea plimbarilor cu salvarea au fost doar soferul si asistenta de pe ambulanta. 

  Finalul filmului il gaseste pe domnul Lazarescu inconstient dar in sfarsit primit si internat in spital, gata de operatie pe creier, avand insa si un cancer, pe deasupra, la ficat.

 Nu as vrea sa intru in detalii foarte mult, asa ca am povestit pe scurt si omitand destul de multe detalii dar si atentia cu care acestea au fost gandite si evidentiate, in speranta ca tot mai multi oameni vor vrea sa urmareasca acest film, care desi a fost lansat acum 20 de ani, inca este de actualitate. Patima pentru alcool, singuratatea, sistemele defectuoase ale statului, toate sunt acolo, acum, doar ca putin "rujate".

  Filmul este un lung metraj, de circa 2 ore si jumatate, timp in care s-a pus accent pe cateva ipostaze si situatii ce nu meritau a fi proiectate pe repede-inainte. Pornind de la apartamentul precar cu iz comunist al domnului Lazarescu, locuit doar de acesta si 3 pisici pe care le iubea extrem de mult, el fiind vaduv de vreo 10 ani si pana la cadrele din diverse spitale precum si tehnologia de la acele vremuri cu destul de multe tipologii de doctori sau asistente, Moartea domnului Lazarescu ramane un film nemuritor, vesnic actual prin surprinderea vietii cotidiene parca neschimbata in societatea romaneasca. 

   Actorii sunt superbi, fiiecare interpretand cu succes rolul primit, nu ii vad unul mai presus de altul indiferent ca sunt personaje principale, fie ca sunt episodice. Cu parere de rau, unii au incheiat rolul vietii, incepand chiar cu Ion Fiscuteanu, in 2007, cel care interpreteaza pe Lazarescu si mai apoi Luminita Gheorghiu in 2021 si Doru Ana in 2022. 

  S-a lucrat foarte mult la detalii, de la ziarele prafuite, telefonul pe disc, mobila comunista pana la computerul tomograf de la spital, unele secvente chiar fiind filmate in spital. Filmul a fost premiat la Cannes si desi pare a parea un documentar, filmul este inspirat dintr-un caz real. Florin Nica, bolnav de ciroza in ultimul stadiu, a fost plimbat 150 de kilometri pe ruta Craiova-Poiana Mare-Calafat, dupa ce a fost refuzat de 3 spitale din judetul Dolj. Nu avea familie, era surdomut si oligofren, caz aflat in evidenta spitalului de psihiatrie din Poaia Mare.   

  Finalul m-a gasit trist, parca as fi vrut un altfel de deznodamant pentru domnul Lazarescu. Povestea m-a emotionat dar filmul m-a facut sa cred, daca nu am zis asta pana acum, faptul ca cinematografia romaneasca are ceva de spus pe mapamond si ca atare sunt recunoscuti peste hotare prin oameni precum Cristi Puiu si Razvan Radulescu, Cristian Mungiu, Marcel Iuresc si alte nume mari. Cu siguranta am sa mai vad acest film precum si altele romanesti, care aduc faima si premii acasa. 

  Pentru cine nu reuseste sa mai prinda filmul la cinema, caci este aduc pe marile ecrane din nou pentru scurt timp, va recomand cu tarie sa cautati filmul pe internet si poate intelegeti si vedeti mai multe, de ce actoria si filmul sunt frumoase dar mananca uneori parti din tine. 

  Inchei cu un citat din lumea cinematografica si sper sa ne reauzim si revedem cu bine:

„Cinematografia pare să oscileze întotdeauna între două tendințe: captura mai mult sau mai puțin șlefuită a realității (documentarul) și construcția unui spațiu imaginar (visul).” – Pascal Bonitzer